Ne apropie informatica de nemurire?

În timp ce viziunile despre viitor se pot schimba în timp, nemurirea s-a bucurat de un loc sigur în visele noastre de mâine. Posibilitatea de a trăi pentru totdeauna a ocupat imaginația umană de secole. Deși a trăi pentru totdeauna nu este încă aproape de a fi o realitate, a suferit totuși o transformare interesantă de la fantezie la posibilitate teoretică în ultimii ani.

Ideile contemporane despre nemurire s-au mutat de la un accent pe conservarea corpului la conservarea minții. Drept urmare, camerele de somn anti-îmbătrânire ale filmelor SF au fost înlocuite de realitatea computerului bazat pe cloud. Noua tehnologie informatică a devenit din ce în ce mai simulatoare a creierului uman. Pentru vizionarii din domeniu, integrarea minții umane în lumea digitală care se accelerează rapid ne va duce dincolo de granițele bobinei muritoare.

Vizionarii

Pentru cercetători precum Randal Koene, noul viitor al nemuririi nu este unul dintre conservare izolata, ci mai degrabă integrarea digitală. Koene vede SIM (Substrate-Independent Mind) ca cheia nemuririi. SIM-ul este o conștiință conservată digital – rezultatul încărcării unei minți umane într-un spațiu cibernetic puternic (și în expansiune rapidă). Koene este șeful Carboncopies.org, o organizație dedicată transformării SIM în realitate prin creșterea gradului de conștientizare, încurajarea cercetării și asigurarea de finanțare pentru inițiativele SIM.

Un alt vizionar în domeniul nemuririi digitale este Ken Hayworth, președintele The Fundația pentru conservarea creierului. Numele fundației se explică de la sine: în prezent, volume mici de țesut cerebral pot fi conservate cu mare eficacitate; Scopul lui Hayworth este de a extinde capacitățile tehnologiei existente, astfel încât volume mai mari de țesut (și eventual un întreg creier uman) să poată fi păstrate în momentul morții, pentru a fi ulterior scanate pe un computer pentru a crea o conștiință uman-mașină.

Acestea sunt idei captivante – și extrem de complexe. Scopul păstrării și încărcării conținutului unui creier uman în spațiul cibernetic este o ispravă care depinde de o strânsă cooperare între dezvoltarea computerelor și neuroștiința. Un exemplu al acestei interacțiuni între cele două domenii este dezvoltarea „conectomul” – o hartă 3D a sistemului nervos.  Proiectul Human Connectome (HCP) este o interfață grafică online care permite oamenilor să exploreze vizual creierul uman.

În timp ce HCP a făcut pași mari, este încă o activitate în curs și unii susțin că proiectul de cartografiere a creierului uman în întregime este o sarcină prea enormă pentru a fi realizată. Acesta este doar unul dintre obstacolele cu care se confruntă cercetători precum Koene și Hayworth.

Provocările

Chiar și cel mai optimist dintre cronologie recunoaște încercările serioase implicate în încărcarea unei minți umane în spațiul cibernetic: De exemplu, dacă creierul uman este cel mai puternic și mai complex computer din lume, ce computer creat de om ar fi capabil să-l adăpostească? O altă provocare este faptul că inițiative precum SIM fac anumite presupuneri despre creierul uman care rămân ipotetice. De exemplu, credința că o conștiință umană poate fi încărcată în spațiul cibernetic presupune că complexitățile minții umane (memorie, emoție, asociere) pot fi înțelese pe deplin prin structura anatomică a creierului - această presupunere rămâne o ipoteză care nu trebuie încă fi dovedit.